This isn't an official website of the European Union

Moldova: Declarația comună a Înaltului Reprezentant Josep Borrell și a Comisiei Europene privind alegerile prezidențiale și referendumul constituțional

21.10.2024 EEAS Press Team

Pe 20 octombrie, în Republica Moldova au avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale și un referendum constituțional privind aderarea la UE.

Potrivit constatărilor și concluziilor preliminare ale Misiunii internaționale de observare a alegerilor a Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO), ambele procese de vot au fost bine gestionate. Concurenții și-au desfășurat campania liber într-un mediu caracterizat de preocupări privind interferența străină nelegitimă și eforturi active de dezinformare.

Potrivit raportului publicat de BIDDO al OSCE, organele de drept, numeroși actori internaționali și societatea civilă au afirmat că Republica Moldova este ținta unui „război hibrid” în curs de desfășurare, dirijat din străinătate, care include diverse forme de interferență manipulatoare pentru destabilizarea țării, finanțarea ilicită a actorilor politici, campanii de dezinformare și atacuri cibernetice.

Rusia și reprezentanții săi au încercat să submineze activ procesul democratic și electoral din Republica Moldova. Cu toate acestea, exprimăm felicitări autorităților moldovene pentru organizarea cu succes a alegerilor și a referendumului constituțional.

Salutăm rezultatele referendumului constituțional, în care poporul Republicii Moldova și-a exprimat dorința de a-și ancora viitorul în UE.

Uniunea Europeană va urmări îndeaproape evoluțiile din timpul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie și în perioada premergătoare alegerilor parlamentare din 2025.

Ne-am angajat să sprijinim în continuare dezvoltarea democratică, reformele și creșterea economică a Republicii Moldova, precum și consolidarea rezilienței Republicii Moldova, în special pe calea sa către Uniunea Europeană. UE și Republica Moldova împărtășesc un viitor comun.

Peter Stano
Lead Spokesperson for Foreign Affairs and Security Policy
+32 (0)460 75 45 53
Pedro FONSECA MONIZ
Press Officer for Foreign Affairs and Security Policy
+32 (0)2 291 38 76
+32 (0)460 76 14 96